EVENIMENTE

 

macheta retrospectiva

Expoziții retrospective în cadrul proiectului Orașul Memorabil – ediția 2016

Piața Sfatului, 10-16 iunie (vineri-joi)

 

Expoziție Orașul Memorabil

Expoziția prezintă o selecție de fotografii, prezentate în edițiile 2012-2015, care indică transformările orașului Brașov așa cum au fost înregistrate în albumele de familie sau în cărțile poștale. Începută în 2010, colecția proiectului a adunat până în prezent câteva mii de imagini prin contribuțiile a peste 150 de persoane. Câteva sute de reproduceri ale fotografiilor vor putea fi vizionate cu această ocazie.

 

Expoziție Arhitectura industrială în Brașov: 1880-1940

Cum arăta arhitectura industriei brașovene în această perioadă și căror motive – tehnologice, economice, artistice – i se datora înfățișarea, sunt întrebări la care expoziția încearcă să răspundă prin desene, fotografii de arhivă (reproduceri) și date istorice ale unor fabrici din Brașov din perioada 1880-1940.

 

Organizator: Ordinul Arhitecților din România, filiala Bv-Cv-Hr

Proiect finațat din bugetul Municipiului Brașov

 


AFIS BRASOV expo 2016

Vă așteptăm pe 7 iunie 2016, la Aula Universității Transilvania din Brașov, să vizualizați rezultatele cursurilor “de-a arhitectura”, să descoperiți lucrările imaginate de cei aproximativ 80 de preșcolari și 300 de elevi din clasele primare și gimnaziale și să-i încurajăm pentru viitor în cadrul festivității de premiere.

Vor fi expuse lucrările realizate de copii în anul școlar 2015-2016 în cadrul cursurilor opționale / extracurriculare: “de-a arhitectura în orașul meu”, “de-a arhitectura MINI” și “de-a arhitectura Grădi” sub îndrumarea arhitecților voluntari din județul Brașov.

Asociatia De-a Arhitectura își propune dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit în vederea conștientizării și a cunoașterii valorilor arhitecturii, design-ului și ale urbanismului. Prin înțelegerea și asumarea acestor valori de către diverse categorii de public, urmărim creșterea calității mediului construit din mediile urbane și rurale.

Parteneri locali pentru anul școlar 2015-2016: Ordinul Arhitecților din România filiala Bv-Cv-Hr; Holver; Elmas; Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea Transilvania Brașov.

 


 

macheta expo OM

Oraşul Memorabil – ediția 2015, Brașov

Expoziție de fotografii din trecutul orașului Brașov, 10-25 octombrie

 Expoziția Orașul Memorabil este rezultatul unui proces continuu de recuperare și punere în circuit a imaginilor din trecutul orașului Brașov. Demersul este doar în parte de documentare, scopul principal fiind acela de a pune în evidență relația locuitorilor cu orașul. Din acest motiv, sursele fotografiilor reproduse în expoziție sunt albumele de familie sau colecțiile personale, aparținând locuitorilor mai vechi sau mai noi ai orașului.

Expoziția prezintă 600 dintre imaginile adunate în acest an, a căror realizare datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în prezent. Colecția expoziției, la care au contribuit din anul 2010 până acum peste 200 de persoane, se îmbogățește constant, fiind deschisă oricărei contribuții.

Orașul Memorabil este un proiect cultural organizat de Ordinul Arhitecților din România – filiala Brașov-Covasna-Harghita și finanţat de Consiliul Local al Municipiului Braşov.

Loc de desfășurare: aleea parcului Facultății de Silvicultură

Program permanent între 11-25 octombrie

Vernisajul expoziției are loc sâmbătă, 10 octombrie, ora 16, la sediul Ordinului Arhitecților din România – filiala Bv-Cv-Hr din Șirul Beethoven nr. 1 (lângă Poarta Schei).


 

 

PROBLEMELE-ORASULUI-001

Vernisajul expoziției „Problemele orașuluiˮ, 24 iulie 2015, turnul Porții Ecaterina, Brașov

Expoziția, adusă în Brașov de Ordinul Arhitectilor din România – filiala Bv-Cv-Hr, a fost realizată de Casa Tineretului și Culturii Duchère din Lyon împreuna cu Universitatea Lyon 2. Coordonatorul științific al expoziției, conf. dr. Bianca Botea, a luat parte la vernisaj, răspunzând întrebărilor publicului. Expoziția este rezultatul unei cercetari antropologice care are ca subiect relația locuitorilor cu orașul în fața deciziilor politice și urbanistice, cu referire la situația implementării unui mare proiect urban asupra unui cartier din Lyon, Franța. Subiectul este relevant pentru orice loc, inclusiv pentru Brașov, deschizând discuția asupra viitorului cartierelor de blocuri de locuințe dezvoltate în perioada anilor ’60, ’70 sau ’80. Expoziția este deschisă până în 20 august 2015. Itinerarea s-a realizat prin finanțare din timbrul arhitecturii din România.


ORASUL-MEMORABIL-001

Conferință publică în cadrul proiectului Orașul Memorabil – ediția 2015

A avut loc în mansarda Casei Baiulescu, sâmbătă, 20 iunie 2015, ora 18,00. Prezentarea cu titlul “Lumini și umbre. Portretul femeii brașovene în epoca premodernă” a fost susținută de istoricul Irina Mastan, doctor al Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Subiectul prezentat a făcut referire la secolele XVI-XVIII, când sursele scrise oferă diverse portrete feminine, de la modele de urmat, pâna la vrăjitoare. Aparent marginalizate, femeile brașovene se strecoară discret în spațiul public urban și își lasă amprenta asupra istoriei orașului.

Organizator: Ordinul Arhitecților din România, filiala Bv-Cv-Hr
Partener: Biblioteca Județeană Brașov
Proiect finațat de Consiliul Local Brașov